Băican: “Vreau să intru cu Olimpia în play-off!”

Venit în vară la Olimpia, Claudiu Băican și-a câștigat încet încrederea antrenorilor și colegilor și a fost titularul postului de portar în sezonul de toamnă.

Băican are o poveste interesantă de viață iar, de-alungul carierei, timp de șase sezoane a evoluat în Italia la Benevento.

Remarcat la juniorii de la FC”ˆZalău, acesta a fost transferat de CFR”ˆCluj încă de când era un puști. În Gruia a stat foarte puțin, deoarece a plecat în străinătate, în Italia, unde a evoluat timp de șase ani la Benevento, în Serie C. La începutul anului 2014 a revenit în țară, chiar în Liga I, unde a apărat poarta formației Săgeata Năvodari.

Din cauza problemelor financiare, gruparea din Dobrogea s-a desființat, astfel că Băican a venit plin de optimism acasă, acolo unde a încercat imposibilul: promovarea în Liga a II-a cu FC”ˆZalău. Cum visul său nu s-a îndeplinit, portarul în vârstă de 25 de ani s-a transferat la Olimpia Satu Mare, acolo unde se bate pentru un loc în play-off.

La începutul săptămânii, a avut loc și reunirea lotului celor de la “Oli”, iar zălăuanul a ajuns la Satu Mare, urmând să se pregătească sub comanda lui Tiberiu Csik până pe data de 25 ianuarie, după care “galben-albaștrii” să efectueze un cantonament la 1 Mai.

Băican și-a petrecut vacanța de iarnă acasă, la Zalău, și a fost abordat de colegii de la sportulsălăjean.ro..

“Mai am contract încă un an și jumătate cu Olimpia, dar dacă îmi găsesc ceva mai bun în străinătate, s-ar putea să plec în această vară. Există posibilitatea de a reveni în”ˆItalia, în liga secundă sau în Liga a treia. Până atunci, vreau să intru în play-off cu Olimpia Satu Mare. Sigur, s-ar putea și să continui aici, unde există antrenori foarte buni. În fine, sper să se rezolve și problema financiară, dar conducerea a promis că în zilele acestea vor fi plătite celor două salarii și primele restanțe”, a declarat Claudiu Băican pentru ziarul Sportul Sălăjean.

Între timp, conducerea Olimpiei pare că s-a ținut de cuvânt și miercuri au fost acoperite o parte din restanțele salariale cu promisiunea că până la începutul cantonamentului va mai fi achitat încă un salariu.

Olimpia Satu Mare începe returul de pe locul 8, la 5 puncte de locul 6 ce duce în play-off. Debutul celor de la “Oli” în partea secundă a campionatului va avea loc pe data de 27 februarie, într-un meci cu Gaz Metan, programat la Mediaș.
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +